Toata lumea vorbeste despre ce frumos e sa fii indragostit. Toti descriu momentele frumoase pe care le petreci alaturi de cel/cea iubit/a: fluturii in stomac pe care ii simti cand apare , felul in care iti lumineaza ziua fara a-si da seama macar. Un zambet e de ajuns pentru a sterge toate necazurile, ajungi sa-i recunosti timbrul intr-o multime. E uimitor cum te poate schimba, devii nesigur… nu poti sa nu te gandesti la el/ea, la modul in care ea/el te vede, ai da orice ca sa fii in mintea persoanei iubite, sa stii ce gandeste, ce simte pentru tine. Dar nu intotdeauna este asa, multi uita sa prezinte si partea “urata” sa-i spunem, momentele de indoiala si confuzie care sunt cele mai grele. Nenumaratele planuri facute si scenarii in care inceri sa-i marturisesti ce simti, si in care el sau ea intotdeauana iti raspunde pozitiv. Dar realitatea e alta, curajul de a-i marturisi ce simti e infrant de teama de a fi respins/a. Poate ca are pe cineva sau poate ca ma vede doar ca pe un amic sau o amica. Toate aceste intrebari isi cauta raspunsul, dar adesea nu-l putem primi si stam macinati de indoieli cautand o solutie care sa ne ajute sa iesim cumva la liman. Sa renunt la tot ce simt sau sa incerc?
Sa presupunem ca incercam si reusim, si descoperim ca aparentele au inselat si nu este cel cautat, un nou obstacol care ne darama si regretele vin si ele din urma pentru ca nu a iesit exact cum ne-am dorit. Am luptat pentru ceva ce era doar in imaginatia noastra. Adunam ce ne-a ramas si incercam sa mergem mai departe cu speranta ca pana la urma vom gasi pe cineva care ne va intelege, nu vor mai fi necesare noptile de incertitudini, pur si simplu va fi usor, ne vom completa unul pe celalalt, o singura privire va fi de ajuns …
Eu inca nu am primit acele raspunsuri dar continuu sa sper ca sunt altii care au gasit ceea ce cauta si ca merita in realitate sa simti, sa fii indragostit, chiar daca uneori doare.
The End

Da, toti vorbesc despre cat e de frumos... si eu stau ca loaza si nu inteleg ce e asa frumos. Bine, sunt pesimista, negativista si cum vrei tu sa mai fiu, acesta putand fi un motiv al lipsei mele de intelegere. Poate e si faptul ca nu sunt finuta de fel. In fine...
Ma, se sufera cam mult in situatiile descrise de tine, dar merita. Nu e neaparat frumos, ba chiar poate fi groaznic, dar e ceva acolo care te face sa iti treaca supararea pe viata. Pana si atunci cand nu iese nimic, tot nu o sa-ti para rau. Da, vorbesc din proprie experienta. Daca nu a mers, asta e, dam mana si mergem mai departe. Doar nu ne-om arunca in fata trenului, nu?
Tre' sa incerci, altfel nu ajungi nicaieri. Parerea mea, cel putin. Ma intreb de ce oi fi atat de optimista in seara asta...

Hmpf... Pai deobicei se zice ca "Incercarea moarte n-are..." in mare parte e adevarat. Adica eu sunt de conceptul hai sa incerc daca imi reuseste este bine, daca nu imi reuseste asta a fost sa fie, am pierdut pe greseala mea, dar stiu ca asa am vrut eu sa fac si sa nu imi fac viata amara dupa aceea ca "oare cum ar fii fost daca as fii facut asa?" . Concluzia mai bine incerci si dupa aia vezi ce faci cum faci.

A fi indragostit implica neaparat si multa suferinta..
incercari facem, atata timp cat nu devine o obsesie pentru a gasi persoana pe care fiecare si-a imaginat-o ca fiind perfecta pentru sine.
unii isi construiesc mental acea persoana, dar nu intotdeauna realitatea se potriveste cu imaginatia... uneori se pare ca realitatea ne ofera solutii mai bune decat cele gandite de noi.
incercam..vedem...si traim...

Cand esti indragostit iti cam pierzi capul. Cand apar problemele ti-l gasesti dar degeaba. Pe orice cale ai apuca-o nu o sa fie bine pentru cineva. Intr-un final, dupa ce se termina tot iti vine sa te dai cu capul de pereti dar dupa o perioada iti trece si devii iar "tu". Cand te gandesti la trecut iti amintesti cu zambetul pe buze de momentele frumoase si visezi cu ochii deschisi si razi de toate cele rele...pe langa asta mai si realizezi ca in unele situatii erai penibil/a Dar asta este, toate trec

Dragostea este ceva care vine exact cand ne asteptam mai putin.Dupa o perioada de pubertate in care am incercat sa stau cat mai departe de cuvantul "dragoste" si expediam tot ce imi iesea in cale, apoi dupa o perioada in care m-am indragostit si am fost dezamagita,exact atunci cand mi-am propus sa imi traiesc viata fara complicatii, implicari... a aparut EL si in scurt timp m-am simtit legata...si fara sa regret, suntem de nedespartit...mergem impreuna peste tot, intr-o saptamana implinim 1 an... ne sunam sa ne dam raportul unul altuia "unde si cu cine merg/e" si fara sa ne cerem asta...pur si simplu...niciunu nu s-a mai dedicat atat unei relatii,niciunu nu a mai IUBIT,am fost indragostiti dar nu am iubit (mare diferenta).Desi uneori cand raman singura cu gandurile mele imi zic ca nu avem foarte multe in comun, prezenta lui la urmatoarea intalnire ma contrazice...ne este de ajuns sa fim unul langa celalalt.M-a intrebat in gluma daca m-as casatori cu el de cateva ori... si nu am fost in stare sa-i raspund ce-i drept.Ma sperie o concretizare,traiesc insa prezentul....

Welcome back .... ME.... ).....
Dupa cum se stie eu sunt indragostit mereu ....suferinta, iubire, etc... am experimentat de atatea ori... SEXUL CONTEAZA
Ptr Nereida : ai grija fata draga pentru ca o relatie nu e asa cu vrei tu sa fie....ai sa vezi mai incolo cate dezamagiri veti avea sau certuri.... oricum dragostea intr-un fel sux.... de aceea va zic : fu...teti ce prindeti ca oricum murim cu totii:)))