Am observat de ceva timp că sunt unii care au ceva probleme deranjante. Cine se va simți e rugat să nu mă plesnească. Dacă te-ai supărat, atunci nu mai vorbi cu mine, dar să nu recurgem la violență fizică, te rog: s-ar putea să ripostez și n-o să-ți placă. Vorba lui Liviu: „What, you think that if you slap me, I’ll turn the other cheek? Ha! I’ll slap you right back!” (omule, am ajuns să te citez pe blog...)
Intru pe messenger și am prostul obicei să mă uit cine e online din listă. Trebuie să scap de chestia asta, mă deprimă. Nu mă deranjează atât prezența persoanelor, cât altceva. OK, înțeleg că ceilalți sunt diferiți. Înțeleg că celorlalți le place să facă fotografii. Serios, și mie îmi face o deosebită plăcere să întreprind această activitate. Înțeleg și că lor le place să fie fotografiați; mie nu, dar trecem peste. Acum e-acum!
Aș vrea să-mi spună cineva un număr: câte poze e rezonabil să ai cu propria ta moacă? Înțeleg că ocazional te mai gândești să apeși pe declanșator și să-ți imortalizezi figura făcând ceva stupid/inteligent (depinde de persoană și de cum privește fiecare). Totuși, trebuie să conștientizezi faptul că dacă ai deja mai mult de 30 de poze cu tine, în relativ aceeași poziție, făcând aproximativ același lucru, ești un caz patologic și ai nevoie de tratament. Dacă ajungi să ai peste 1000 de poze cu propria persoană, toate făcute într-un interval mai scurt de 3 luni... atunci ești de-a dreptul bun de internat!
Altă problemă. Dacă tot ai o grămadă de fotografii cu tine, de ce nu îi scutești pe ceilalți de chin? Uită-te singur(ă) la ele, nu le tot schimba în locuri unde am eu treabă, ca să tot dau de moaca ta nefericită încercând să mimeze ceva ce nu există în realitate. Pentru că nu, nu arăți bine. Poți să încerci ce vrei, sunt anumite lucruri pe care nu le poți schimba atât de ușor, mai precis: trăsăturile feței tale! Presimt că repercursiunile vor fi pe măsură, și chiar nu mă interesează.
Nu am nimic cu nimeni, dar unele persoane au ajuns să mă deranjeze. Nu păreți cu nimic mai interesante dacă vă tot faceți fotografii. Da, înțeleg dacă e vorba de un job, de ceva ce faci în mod profesionist. Bine, m-aș putea lega de profesionism (nu profesionalism, e o diferență) și din alt punct de vedere, însă ajung la niște injurii pe care profesionistele din domeniul pe care nu-l numesc acum chiar nu le merită.
Din moment ce nu e vorba de un job (eventual de vreunul suflat... iar am zis-o!), nu pricep. Crezi că porii ți se plimbă? Măi, poate ai dreptate; chiar și eu am văzut cum porul 357 de pe partea stângă a făcut schimb cu porul 836 de pe partea dreaptă. Nașpa să ți se plimbe așa. Ochii nu ți se fac mai mari: pot eventual să pară mai mari, în funcție de cantitatea de șmacolină cu care-ți tapetezi figura. Nu devii mai frumoasă, ci doar mult mai plictisitoare și superficială; sau, poate că nu te schimbi tu, ci doar percepția celorlalți despre tine.
Încă ceva, ca să fie tacâmul complet și să știu măcar de ce nu mai vorbește lumea cu mine (finally, peace and quiet!). Care-i faza asta cu crăcitul pe diverse obiecte de uz casnic sau prin alte locuri la fel de dubioase? Ce-i cu sprijinitul balustradelor, al copacilor, al drumurilor etc? Ce-i cu ținutul de diferite părți ale corpului? Așează-te frumos, că nu te doare; așa poate mai salvăm ceva din scaune, canapele, bănci ș.a.m.d. Între noi fie vorba, deja vor să protesteze obiectele de mobilier. Au și făcut o petiție online: mai au nevoie de 38 de semnături și poate reușesc să le fie recunoscute drepturile. Nici balustradele nu se lasă: pe cuvântul lor (și al meu, sunt martoră) nu trebuie să le sprijiniți, ele stau –pregătiți-vă pentru asta- DE LA SINE! Nu-i așa că e uimitor? Cât despre ținutul menționat mai sus... unii/unele au câte o poziție tipică pentru a face fotografii. Cel mai des întâlnești oameni care se țin șold: mă, vă doare? Dacă da, avem medici, avem spitale, puteți merge la un control. Nu fac mișto de voi, mă gândesc la binele vostru, zău că da!
Vorbeam cu mama într-o zi despre prostul obicei al unora de a-și imortaliza figura și a-mi arde retina cu ea. O fi vreo chestie de familie, habar n-am. Cert e că nici ea nu înțelege motivul. Poate oi fi având eu o gândire învechită... totul e posibil! Tot mama mi-a dat un răspuns destul de interesant când am întrebat-o ce am întrebat-o: „Poate sunt masochiști”. Se poate, să știți; dacă analizezi atent, se prea poate ca cei care se tot fotografiază să fie masochiști, să nu suporte de fapt să se vadă în fotografii, dar să le placă durerea. La asta nu mă gândisem până atunci...
Acum lăsând răutățile, chiar sunteți comici. A trebuit să mă chinui cu vreo două sute de poze ca să găsesc amuzamentul. E comic cum unii stau într-un picior, cu celălalt undeva în aer și zâmbesc „lasciv”, sperând naiba știe ce (și nu-mi spune)! De pozele făcute pe budă nu spun nimic; și-așa nu vă gândiți că poate e pudic veceul... „Distracția” nu se termină niciodată! Ce anume câștigați, în afara aerului ieftin, nu știu. Poate că o să aflu într-o zi și chestia asta, dar nu se știe dacă apuc ziua respectivă.
Aaa, mi-am adus aminte. Nu știu ce ați înțeles voi, dar titlul nu are legătură cu articolul. Am aflat recent că narcisismul este obsesia pentru narcise. De ce v-ați atacat, voi știți...
P.S. În articol m-am luat de cineva anume, deci e cu direcție. Oana, presimt că iar te vei chinui să-ți dai seama despre cine e vorba, ca de obicei (nu, nu mă luam de tine în articol, ci doar aici).
P.P.S. La asta nu mă gândisem...
A friend: norocu' meu e
A friend: ca partea mea de mess cu poze divine e jos
A friend: si nu o observ
Eu: =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
A friend: se numeste aranjare strategica e persoanelor in lista de mess