Uneori mi-aș dori să existe pastile care să facă oamenii să dispară. Nu neapărat să le ia ei, ci eu. Da, mi-aș dori să pot lua o pastilă înainte de culcare și să mă trezesc cu o persoană în minus în agenda de contacte. Ar fi mai simplu să scap de cei pe care-i consider inutili. Dacă alegerea în sine este bună sau rea ori metoda de selecție pe care mă bazez este exactă, nu mai pot spune. Știu un singur lucru, anume că odată ce am decis ceva, nu mă răzgândesc. Și uite așa, una câte una, persoanele pe care nu le mai doresc nu mai există. Pentru mine.
Dar se vor termina pastilele.
Alteori aș vrea să existe butoane care să comande derularea evenimentelor. Cam ca o telecomandă cu funcții complexe, dar ușor de utilizat. E ceva ce nu-mi convine? E ceva ce nu se mișcă suficient de repede? Atunci apăs pe un buton și-i dau înainte mai repede. Înapoi nu. Nu are logică. De ce ar vrea cineva, oricine, să retrăiască ceea ce a trăit? Egosim? Regrete? Sunt pentru ceilalți, nu pentru mine.
Telecomanda ca telecomanda, dar de unde baterii?
Mai sunt și momente în care mi-aș dori să mă pot uita la o persoană, iar pe un mini-ecran să-mi apară gândurile respectivei persoane. Ca un joc tetris: ușor de ținut în mână, ușor de folosit. Trebuie doar să țintești, iar gândurile vor fi scrise cu font-ul care se potrivește, la mărimea care se potrivește, îngroșate, înclinate, subliniate cât trebuie și niciodată mai mult. Hopa! Persoana nu-mi gândește a bine? Virăm brusc dreapta și băgăm mare, până distanța va fi suficientă pentru a fi în siguranță. Pentru că siguranța e cea mai importantă.
Jocurile tetris nu mai sunt la modă de mult.
Și dacă... dacă atunci când mi-ar fi sete, aș putea bea doar apă? Dacă atunci când mi-ar fi somn, ar fi suficient un pahar cu apă pentru a șterge efectele a ceea ce am făcut mai devreme? Ce ar fi dacă apa, simplul pahar cu apă ar putea rezolva conflicte, ar putea reda zâmbete, ar putea găsi soluția unor ecuații foarte dificile? Bine, nu paharul în sine, cât consumarea conținutului de către un matematician aflat în dilemă.
Apa e leac doar pentru sete.
Uneori mă gândesc că n-ar fi chiar rău dacă aș avea vreo cincisprezece perechi de ochi, ca să pot citi cât mai multe cărți simultan. Cu cât aș putea citi mai multe, cu atât aș reuși să țin pasul cu ce se scrie. În plus, aș avea șansa să parcurg tot ce s-a scris. Volumul de informații ar fi imens, dar ar merita fiecare neuron măcelărit brutal pe altarul... lecturii.
Dacă ajung la zi cu tot, ce mai citesc?
Ideea de bază e că poți să vrei multe, dar contează și ce poți realiza. Da, mi-aș dori pastilele, telecomanda, jocul tetris, apa multifuncțională și cele cincisprezece perechi de ochi, dar nu are sens să-mi chinui mintea cu așa ceva. Poți schimba ce dorești, dar trebuie să o faci prin propriile forțe. Probabil pentru unii este prea mult, în timp ce alții găsesc "efortul" o glorioasă pierdere de timp. Metodele simple sunt pentru cei cărora le e frică de luptă.
Cei ce nu se tem... nu se tem. Dacă vrei ceva, lucrează până obții ce vrei. Caută până găsești. Calculează până la ultimul egal. Gândește tot ce se poate de la început, păstrând cât mai mulți ași în cât mai multe mâneci: ale tale, ale altuia, ale cui vrei tu. Iar mânecile să fie largi... cât mai largi...
Bucurați-vă de vacanță! Eu deja fac asta. Unde rămăsesem? A, da, cărți...